Atinge ușor stări de euforie și relaxare prin ASMR

Dragă Cititorule,

ai avut vreodată acel sentiment de furnicături, începând de la creștetul capului, până la extinderea sa în întregul corp? S-a întâmplat cumva în timp ce altcineva făcea o acțiune oarecare sau la auzul unei anumite voci? Îmi amintesc cum obișnuiam să mă așez în primul rând la orele de traducere din cadrul facultății. Aveam o profă cu o voce de înger și pur și simplu voiam să fiu cât mai aproape de ea ca să-i ascult discursurile despre diferite subiecte, în timp ce corpul îmi era invadat de cele mai plăcute senzații de furnicături. Credeam că doar eu aveam aceste stări și că erau corelate cu anumite amintiri de ale mele. Credeam, de asemenea, că s-ar putea să aibă legătură cu nivelul de deschidere al centrului meu superior de forță Sahasrara Chakra. Încă am convingerea că aceste aspecte se află în strânsă legătură. Dar acum am descoperit cum putem accesa cu toții aceste sentimente.

ASMR

Se numește ASMR (Autonomous Sensory Meridian Response) și este o stare euforică declanșată de către șoapte, atingerea cuiva, activități aleatorii executate de către alții sau sunete fine care se repetă. Ca noroc, că în ziua de azi avem o sumedenie de videouri online care ne pot transmite instant aceste senzații. Așa că faceți-vă comozi, dați volumul mai tare și vizionați unul din aceste filmulețe. Astea-s preferatele mele, alea voastre care sunt?

Leave a Reply