Gata cu Drama!!! Partea 2

Este normal să nu înțelegem motivul pentru care apar momente dificile în viața noastră. Primul pas este de obicei surprinderea față de noua situație. Ceea ce însă nu este normal e să trăim în continuare în acea stare de inconștiență sau chiar să dăm vina pe alții și să nici măcar nu încercăm să studiem problema, în așa fel încât să se oprească sau să nu se mai declanșeze.

La nivel de societate, suntem foarte agili când vine vorba de alocat vina sau să născocim justificări pentru ceea ce ni se întâmplă. Dar rareori ne uităm în interior. Ca atunci când avem probleme de relație și dăm vina pe celălalt. Nu există relație în care doar unul este răspunzător pentru disfuncțiile relației. Întotdeauna sunt două roluri implicate și sunt în continuare foarte recunoscătoare lui Nicu, iubitul meu, care a reușit să mă facă să conștientizez acest lucru. În toate celelalte relații ne-am despărțit din cauza celuilalt care era mai puțin bun la învinovățit pe alții. Este atât de comic acum că mă gândesc…

Acum hai să luăm un exemplu concret ca să înțelegem mai bine cum funcționează victimizarea. Dacă mintea îți este stăpânită de gânduri negative și începi să te gândești că „nimeni nu ascultă vreodată ceea ce am de spus”, pune-ți întrebarea sinceră „De ce îmi spun asta?”. Nu accepta pur și simplu aceste emoții negative! Există șanse foarte mari ca totul să se petreacă doar în mintea ta. Chiar și dacă e adevărat, este esențial să-ți pui această întrebare în universul tău interior: „De ce îmi spun asta?”. După ce ați reflectat asupra întrebării, s-ar putea să vă dați seama că motivul pentru care nimeni nu vă ascultă este pentru că aveți convingerea că nu aveți nimic relevant de spus și probabil vă și comportați ca atare. De exemplu, s-ar putea să vorbiți foarte încet sau să vă sustrageți din interacțiunile sociale. „De ce nu mă iubește?” – Poate la un nivel profund nu vă simțiți demni de iubire. „De ce nu am bani?” – Poate nu sunteți foarte convinși că meritați să aveți mulți bani sau că trebuie să vă nașteți în circumstanțe speciale ca să aveți un statut financiar bun. Mai mult decât atât, dacă și munca pe care o prestați are o valoare foarte mică, este cu atât mai evident că trebuie să vă schimbați convingerile.

„Dacă niciodată nu este vina noastră, nu ne putem asuma responsabilitatea pentru nimic. Dacă nu ne asumăm niciodată responsabilitatea pentru nimic, vom fi întotdeauna victime.”Richard Bach

Hai să schimbăm asta! Așa cum spune și Jack Canfield în Principiile Succesului, hai să ne asumăm o responsabilitate de 100% pentru viața noastră!

Continuați să citiți ultima parte a articolului pentru a afla modalități practice de a vă schimba semnificativ viața!!! 🙂

Leave a Reply