Pâinici delicioase fără făină de grâu

Uite că există pâinici delicioase și fără gluten sau făină obținută din cereale! Iar partea cea mai drăguță este că au coaja crocantă și sunt pufoase pe dinăuntru. Să nu mai zic cât sunt de gustoase când sunt proaspăt scoase din cuptooor!

Mod de preparare

Ingredientele sunt simple, doar făina de cocos și de tapioca le puteți procura mai greu. Oricum mai nou se pot comanda de pe net sau le găsiți la plafar. Aveți nevoie de 125g făină de tapioca + încă un pic pentru formarea pâinicilor, 50g făină de cocos, 120 ml ulei de măsline virgin, 120ml apă călduță, un ou și o linguriță de sare.

Se amestecă toate ingredientele până la obținerea unui aluat omogen. Dacă aluatul este prea moale pentru a forma pâinici rotunde, se mai adaugă puțină făină de cocos. Însă mare grijă, de la prea mult cocos pâinicile vor fi dure!

Se formează 10-12 pâinici rotunde pe o suprafață dată cu făină de tapioca. Se așează într-o tavă cu hârtie de copt și se coc aprox. jumătate de oră la 180 de grade.

Poftă bună! 😉

 

Save

Save

Save

Save

Leave a Reply